marți, 25 octombrie 2011

Dumnezeu

Spune-mi cine este Dumnezeul tău şi îţi voi spune cine eşti.   (Titu Maiorescu)  
     
          Dumnezeu nu constituie nicidecum o reprezentare generală comună tuturor, ci mai generală sau mai limitată, după evoluţia spirituală a fiecărui individ; căci omul, în mişcătoarea sa naivitate, înalţă ceea ce sufletul său are mai bun şi mai nobil pe altarul sfinţit, dându-i numele de Dumnezeu. De aceea se poate afirma: Spune-mi cine este Dumnezeul tău, şi îţi voi spune cine eşti. (…)

          Nu Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa, ci fiecare om îşi făureşte Dumnezeul său după propriul său chip. Prin urmare, Dumnezeu nu trebuie căutat în afara omului, ci în străfundul sufletului său, ca expresia cea mai pură a fiinţei sale pur umane. (…)

De-ale mele

Căutare de sine
Mă caut neîncetat, dar nu găsesc decât urmele mele, căci sunt mereu pe drumuri.


Snob, snobism
Snobul cântă în cor, dar se crede solist talentat, pluteşte leneş în aval, dar se consideră campion la înot.

Din articolul „Criza valorilor” :
Snobismul este preluarea fără discernământ a ceea ce este „la modă” (lozinci, atitudini), abdicarea de la spiritul critic, expresia reacţiei de turmă.
Snobul cântă în cor, dar se crede solist talentat, pluteşte leneş în aval, dar se consideră campion la înot, înregistrează fapte, dar nu caută sensuri (de ex. subapreciază cultura naţională -„cultură mică!”-, dar îngurgitează pseudocultura importată).

Servilismul produce monștri

Drumul Conducătorului care sfârşeşte în faţa plutonului de execuţie este însoţit de aplauzele şi ovaţiile lingăilor. Eunucii castrați de spiritul critic, prin servilismul lor, augmentează instinctul voinţei de putere al Conducătorului, care, hrănit cu aplauze şi ovaţii, devine balaur cu şapte capete.


Eminescu - Steaua Polară a culturii noastre

Fără Eminescu, toată cultura noastră ar fi ca bolta cerească fără Steaua Polară.

luni, 24 octombrie 2011

Cugetări despre cugetări

Theofil Simenschy – Trei elemente determină valoarea unui aforism

          "Oricât de importantă şi de frumoasă ar fi o cugetare, valoarea ei atârnă de acela care o spune. Un adevăr banal are un răsunet mai puternic în sufletul nostru, dacă-i rostit sau scris de un om celebru, decât o vorbă genială spusă întâmplător de un om obscur.
          Trei elemente determină valoarea unui aforism: fondul, forma şi autorul". 

Th. Simenschy - Un dicţionar al înţelepciunii, Iaşi , Ed. Junimea, 1979, p. 8